Cauta in site:
Cautare in Clinica Micomi

Testul Chlamydia/Gonococ

Testare pentru Chlamydia Trachomatis

Chlamydia trachomatis (Chlamydia)

Infecţia cu Chlamydia trachomatis este cea mai răspândită boală bacteriană cu transmitere sexuală, aşa cum infecţia cu HPV este cea mai răspândită boală virală cu transmitere sexuală. Ambele infecţii au prevalenţă maximă la persoane tinere.

În peste 80% din cazuri, în faza iniţială infecţia cu Chlamydia este asimptomatică.

Totuşi, şi în infecţia cu Chlamydia, femeile pot prezenta anumite simptome, care apar după 1-3 săptămâni de la expunerea la infecţie. Acestea constau în: leucoree (secreţii vaginale modificate), sângerări anormale (intermenstruale sau la contact), dureri în etajul abdominal inferior, dispareunie (durere la contactul sexual) sau disurie (discomfort la urinat).
Bărbaţii pot prezenta simptome de uretrită, prostatită şi epididimită.
Nediagnosticată şi netratată, infecţia cu Chlamydia are consecinţe importante pe termen mediu şi lung pentru sănătatea femeii. Astfel, în aprox. 40% din cazuri, ea se poate extinde la uter, trompe şi ţesuturile din jur, ducând la apariţia bolii inflamatorii pelvine. La rândul ei, aceasta are complicaţii grave, cum sunt infertilitatea de cauză tubară, sarcina extrauterină sau durerea pelviană cronică.
Infecţia cu Chlamydia se tratează cu antibiotice.

Principalii factori de risc pentru Chlamydia  sunt : vârsta sub 25 ani,  un nou partener sexual, parteneri sexuali multipli.

Datorită faptului că în această infecţie simptomele lipsesc de cele mai multe ori, precum şi datorită consecinţelor grave pe care le poate avea o infecţie netratată, singurul mod de a afla dacă o persoană cu risc are sau nu o infecţie cu Chlamydia este testarea pentru această infecţie.

Testul este recomandat anual tinerelor sub 25 de ani active sexual, precum şi celor mai în vârstă care au factorii de risc menţionaţi mai sus.
De asemenea, testul este indicat la gravide.

Datorită complicaţiilor pe termen lung asociate cu o infecţie frecvent asimptomatică, este important să utilizăm un test diagnostic specific şi sensibil.
Infecția cu Neisseria gonorrhoeae (gonococ)

Infecția cu gonococ este o boală cu transmitere sexuală, una dintre cele mai frecvente boli infectioase raportate pe teritoriul Europei.

Simptomele gonoreei apar de obicei dupa o perioada de 2 zile până la 3 săptămâni după expunerea la infecție și se manifestă cu disurie (senzație dureroasă și usturime la urinat), dispareunie (dureri la contactul sexual), secreții vaginale modificate, sângerare la contact.
Infecția poate conduce la apariția unor complicații locale cum sunt endometrita, salpingita, și bartolinita.
În unele cazuri, boala este asimptomatică. Cele mai multe dintre aceste femei află că sunt infectate atunci cand este diagnosticat partenerul lor, sau la apariția unor complicații severe ale infecției, cum sunt peritonita artrita, dermatita, endocardita, meningita, miopericardita sau hepatita.

Ea este de multe ori asociată cu infecţia cu Chlamydia, motiv pentru care testele dezvoltate prin tehnici de biologie moleculară le detectează simultan.

 

Departamentul de biologie moleculară al Clinicii Micomi efectuează testarea simultană pentru Chlamydia și Gonococ prin tehnică de amplificare a acizilor nucleici (reacţia de polimerizare în lanţ), considerată standardul de aur pentru sensibilitatea şi specificitatea lor foarte ridicate.

Recoltarea pentru Chlamydia și gonococ este identică cu cea pentru citologie şi genotiparea HPV.
Cu aceeaşi recoltare, se poate realiza o triplă depistare, pentru infecţiile cu HPV, Chlamydia și Gonococ.