Testare HPV

Testarea HPV a devenit posibilă în ultimii ani ca o consecinţă logică a faptului că a fost demonstrată si acceptată ştiinţific relaţia de tip cauză-efect între infecţia persistentă cu tipurile de HPV cu risc înalt oncogen şi cancerul de col uterin. Acest progres științific deosebit, onorat cu un Premiu Nobel pentru medicină, a permis ca prevenția, diagnosticul, tratamentul şi supravegherea post terapeutică a pacientelor cu patologie HPV indusă să fie asistate astăzi de tehnologii sensibile non-citologice, printre care cele de biologie moleculară ocupă un loc important.

Utilitatea clinică a testării HPV ca metodă de screening primar sau în co-testare cu citologia derivă mai ales din rezultatele ei negative, care sunt majoritare și care au o „valoare predictivă negativă” foarte mare – nedetectarea virusului însemnând că pe termen mediu riscul pacientei respective de a dezvolta precancer sau cancer cervical este foarte mic și că retestarea preventivă HPV după un rezultat negativ poate fi spațiată la 3-5 ani.

Un test HPV pozitiv selecționează pacientele cu un risc mai mare de apariţie a unor leziuni de col uterin. Deoarece „valoarea predictivă pozitivă” a testului HPV pozitiv este de sub 10%, pentru a identifica pacientele care au nevoie de următorul nivel de evaluare, respectiv cel clinic, prin colposcopie, se impune efectuarea unor teste de triaj suplimentare.

În majoritatea țărilor care au înlocuit citologia cu testarea HPV ca metodă de screening primar, testul de triaj recomandat pentru rezultatele HPV pozitive este citologia („citologia reflexă”). Deși există diferențe între recomandările de practică din diferite țări cu programe de screening HPV, de principiu în cazul unei citologii pozitive (> ASC-US) pasul următor este colposcopia, iar în cazul unui rezultat citologic negativ se repetă co-testarea după un an, pentru identificarea infecției HPV persistente.

Unele studii recente din Statele Unite arată că biomarkerii p16/Ki-67 în colorație duală a frotiului citologic au o sensibilitate și specificitate mai mari decât citologia în trierea rezultatelor HPV pozitive și identificarea infecției HPV transformante.

Dezvoltarea biologiei moleculare și posibilitatea de a recurge la teste care în urmă cu puțin timp erau doar de domeniul cercetării medicale au adus numeroase schimbări în practica clinică.

Oricare ar fi testul HPV sau testul de triaj utilizat pentru rezultatele HPV pozitive, pentru optimizarea și personalizarea deciziilor de conduită medicală și stabilirea prognosticului de boală sunt necesare multiple corelări între investigații diferite – clasice și moderne, biologice și clinice.

Istoria tehnologiilor de testare HPV și a relevanței clinice a acestora este scurtă, dar cunoaște o evoluție rapidă.

Primul test HPV, constând în identificarea unui grup de 13 tipuri cu risc oncogen a fost aprobat în SUA în anul 1999 ca test de triaj pentru rezultatele citologice echivoce, interpretate ASC-US.

Aplicabilitatea sa a fost extinsă în anul 2003 pentru utilizare în asociere cu citologia ca dublu test de screeening (co-testare) pentru femei cu vârsta de peste 30 de ani.

O schimbare conceptuală internațională oficială importantă datează din 2014, când în SUA a fost aprobată utilizarea testului de detecție HPV risc înalt cu genotipare HPV16/18 ca test de screening primar.

Mai multe studii europene randomizate publicate în perioada 2007-2010 pledau de asemenea pentru înlocuirea testului citologic clasic cu testarea pentru ADN HPV ca metodă inițială de screening, concluzionând că testarea HPV reduce incidența precancerului și a cancerului de col mai mult decât testarea citologică.

Ghidurile curente de practică elaborate de societățile profesionale europene și americane, deși conțin diferite strategii de screening particulare, susțin menținerea examenului citologic la femeile sub 30 de ani (la care incidența infecțiilor trecătoare cu HPV este mare) și efectuarea screening-ului bazat pe testarea HPV peste această vârstă. Ghidurile americane admit în plus co-testarea (citologie + testare HPV simultan), ca cea mai eficientă metodă alternativă de screening.

Ghidul românesc privind cancerul colului uterin revăzut în 2019 (Ministerul Sănătății, Societatea de Obstetrică și Ginecologie, Colegiul Medicilor din România) admite și recomandă 3 posibilități de realizare a depistării leziunilor precanceroase ale colului uterin (screening primar), precum și ritmul considerat optim (benefic) de repetare a acestor metode:

Aceste recomandări de screening sunt însă doar teoretice, deoarece în România testarea HPV nu este cuprinsă în lista analizelor decontabile şi se efectuează exclusiv în sistemul privat clinic și de laborator la paciente individuale informate și care își permit să își susțină financiar asistența medicală preventivă.

Subliniem faptul că utilizarea oricăreia dintre metode amintite mai sus în scop de depistare precoce (screening) se aplică exclusiv pacientelor asimptomatice, aparent sănătoase și fără boli ale colului uterin în antecedentele medicale, iar intervalul de repetare a testului utilizat se referă exclusiv la acele persoane care nu numai că îndeplinesc condițiile de mai sus, dar care la runda curentă de testare au rezultate negative  (normale). 

Pe parcursul anilor, Clinica Micomi a schimbat și asimilat în măsura dezvoltării și validării lor  mai multe tehnologii de biologie moleculară atât pentru detecţia HPV risc înalt utilizată ca metodă de screening aplicabilă pacientelor asimptomatice, cât şi pentru genotiparea HPV, ca metodă de diagnostic și supraveghere a cazurilor de patologie cervicală precanceroasă.