Teste de genotipare HPV
Spre deosebire de testele HPV utilizate în programele de screening (depistare), care se referă la riscul oncogen înalt, în activitatea clinică sunt utilizate și alte teste mai ample, care includ pe lângă riscul înalt și tipuri virale cu risc posibil înalt (mediu) sau scăzut.
Aceste tipuri virale investigate suplimentar față de riscul oncogen direct pot produce reacții de tip condiloame sau modificări histologice de tip CIN I, II, care trebuie tratate corespunzător riscului lor.
Laboratorul Clinicii Micomi efectuează două tehnici diferite de genotipare HPV:
GENOTIPARE HPV PENTRU 37 TIPURI
- 13 tipuri HPV cu risc înalt și probabil înalt (clasificate 1 și 2A):
16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 68
- 8 tipuri HPV cu risc posibil înalt (mediu) (clasificate 2B):
26, 53, 66, 69, 70, 73, 82, 67
- 16 tipuri risc scăzut:
6, 11, 40, 42, 43, 44, 54, 61, 62, 71, 72, 74, 81, 83, 84, 91.
GENOTIPARE HPV PENTRU 28 TIPURI
- 13 tipuri HPV cu risc înalt și probabil înalt (clasificate 1 și 2A):
16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 68
- 7 tipuri HPV cu risc posibil înalt (mediu) (clasificate 2B):
26, 53, 66, 69, 70, 73, 82
- 8 tipuri risc scăzut:
6, 11, 40, 42, 43, 44, 54, 61.
Cum se interpretează rezultatul testelor de genotipare HPV?
Rezultatul testelor de genotipare HPV este negativ (HPV nedetectabil), dacă în proba pacientei nu se identifică niciunul dintre tipurile evaluate.
Rezultatul pozitiv arată dacă infecţia este unică sau multiplă, identifică şi nominalizează tipul sau tipurile de HPV prezente în proba analizată şi precizează categoria de risc din care acestea fac parte.
Interpretarea semnificaţiei rezultatelor pozitive ale testelor de genotipare HPV se face numai de către medicul care a recomandat această testare, prin corelare cu patologia cervicală anterioară, rezultatele testărilor HPV precedente, vârsta pacientei şi rezultatele evaluării citologice şi colposcopice curente.
Exemple de situații în care sunt utile testele de genotipare:
- evaluarea riscului de precancer și cancer de col (prin identificarea şi monitorizarea infecţiei HPV persistente);
- stratificarea riscului pacientelor cu infecţie HPV multiplă;
- evaluarea riscului de recidivă după tratament conservator pentru precancer (prin diferențierea între infecția persistentă și infecții nou apărute);
- evaluarea riscului de leziune vaginală intraepitelială după histerectomie totală efectuată pentru precancer de col uterin;
- monitorizarea pacientelor vaccinate HPV.
Fiecare din testele de genotipare HPV poate fi solicitat independent sau în co-testare (examen citologic + testare HPV efectuate simultan din aceeași recoltare).